Industria construcţiilor de maşini şi a prelucrării metalelor in Crisana

iulie 3, 2024 by

Istorie Locala

În anul 1949, pe baza Deciziei[4] dată de Ministerului Industriei, s-au comasat următoarele întreprinderi: ,,Bojan Mihai’’– ţesătorie metalică, ,,Fraţii Hallas’’– lăcătuşerie şi rulori, ,,Metaloid’’ agrafe şi mărunţişuri, ,,Florencz’’ – fabrica de cântare. În anul 1948, fabrica avea două clădiri pentru secţiile de producţie, o hală pentru secţia de prelucrări mecanice şi secţia montaj, o hală pentru secţia de întreţinere şi secţia sculărie. În 1 martie 1951, prin Decizia nr. 262 din 1 martie 1951 a Ministerului Metalurgiei şi Industriei Chimice, Uzina ,,Înfrăţirea’’ rămâne să producă numai maşini unelte aşchietoare. Pentru atelierele care produceau articole de larg consum se înfiinţează Întreprinderea Metalurgică de Stat ,,Bernath Andrei’’, care se profilează pe articole de larg consum (lacăte şi broaşte de uşi). Se construieşte o turnătorie de fontă şi un atelier de forjă, treptat, utilajele vechi sunt înlocuite cu utilaje noi: strunguri şi maşini de frezat, maşini de rabotat, utilaje pentru prelucrarea roţilor dinţate etc. Prin desprinderea unor secţii din cadrul Uzinei ,,Înfrăţirea’’, în anul 1951, se înfiinţează Întreprinderea de echipament metalic pentru binale[5]. La început, aceasta producea bunuri de consum. Începând cu 1973, profilul întreprinderii s-a stabilizat pe accesorii şi mecanisme cinematice pentru toate mijloacele de transport fabricate în ţară, (autocamioane, vagoane, locomotive, vase fluviale şi maritime) şi lăcătuşerie pentru binale. Anul 1955 marcheză o nouă etapă în dezvoltarea producţiei uzinei. Atunci s-au livrat primele maşini la export, maşini-unelte de cele mai diverse tipuri, care şi-au câştigat aprecierea fiind exportate în 45 de ţări de pe glob[6]. Din anul 1963, produsele acestei uzine au participat la marile expoziţii de la Tokio, Tripolis, Göteborg, Bruxelles şi Milano.

Produsele întreprinderilor industriale care făceau parte din ramura industrială a construcţiilor de maşini şi a prelucrării metalelor erau destinate atât pieţei interne, cât şi celei externe. Cea mai mare pondere la export a avut-o Uzina ,,Înfrăţirea’’.

La 11 octombrie 1949, prin Decizia nr. 366 dată de Ministerul Agriculturii, apoi pe baza Decretului nr. 50 din 9 februarie 1949, s-au rechiziţionat atelierele cu utilaje, clădiri şi birouri, din Oradea, strada Hübschenberger[7], proprietatea lui Andrişka Coloman. Aşa a luat fiinţă Centrul Mecanic Oradea, apoi Întreprinderea ,,Mecanica’’ Oradea[8], din strada Fabricii, nr. 8. Pe terenul aflat în Oradea, strada Karl Marx, nr. 24, a funcţionat turnătoria uzinei. Proprietarul acestei turnătorii a fost Kovacsik Ioan, care până la data de 15 iulie 1957 a fost angajatul Centrului Mecanic Oradea. Uzina de reparaţii, care se ocupa cu recondiţionarea şi montarea tractoarelor, aparţinea de sectorul socialist din regiunile Crişana şi Maramureş şi era subordonată Consiliul Superior al Agriculturii şi Trustului Uzinelor de reparaţii Bucureşti. Această uzină a funcţionat sub denumirea de Centrul Mecanic până la data de 1 ianuarie 1962, când, prin H.C.M. nr. 742 din 21 noiembrie 1961, i s-a schimbat denumirea în Uzina de Reparaţii Oradea.

Întreprinderea de maşini-unelte Marghita (I.M.U. Marghita) a luat fiinţă pe baza Decretului nr. 201 din 12 iunie 1978. Primul produs livrat a fost maşina de frezat universală pentru sculărie. Diversificarea gamei de produse cu maşini-unelte universale, speciale şi automate a început din anul 1981, pe baza unor proiecte preluate de la I.C.S.I.T. Oradea şi Bucureşti şi a unor proiecte proprii. Unitatea livra la export 40% din producţia marfă, la beneficiari externi din U.R.S.S, R.D.G., R.P. Polonă, R.S.Cehoslovacă, Irak, Albania, Pakistan[9].

 

 

 

 

 



[1]Idem, fond 112 Uzina ,,Înfrăţirea’’ Oradea, 1953 – 1970, f. 1-7

[2]Idem, fond 101 Uzina ,,Înfrăţirea’’ Oradea-Firma ,,Fraţii Grűnwald’’, Oradea, f. 1

[3]Noul nume de ,,Înfrăţirea’’ era ales de comunişti pentru a arăta ,,efortul frăţesc al muncitorilor români şi maghiari pentru dezvoltarea viitoarei uzine’’, în Familia, nr. 4/1966, p. 12

[4]Monitorul Oficial nr. 23, din 28 ianuarie 1949, Decizia nr. 135 din 22 ianuarie 1949

[5]I. O. Berindei, Gr. P. Pop, Judeţul Bihor, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1972, p. 98 – 122

[6]File de monografie bihoreană, Oradea, Consiliul Judeţean Bihor al Frontului Unităţii Socialiste, 1969

p. 11–12

[7]În prezent strada George Enescu nr. 15

[8]A.N.-D.J.Bh, fond 645 Uzina de Reparaţii Oradea, 1949-1970, f. 1-2

[9]Crisia, nr. 18/1988, p. 903-904

Written By

Istorie Locala

Istorie Locala

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *